sergiu nicola – Page 2 – privitor ca la teatru

Scapă cine poate

Am stat puțin pe gânduri pentru a alege unul din cele două titluri pe care le aveam în minte pentru acest articol; “scapă cine poate” sau “scapă cine vrea”. Ele nu se exclud, poate mai degrabă se completează. Poate după ce parcurgeți tot articolul îmi sugerați voi care este mai potrivit. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre disperarea omului de a se agăța de orice lucru pentru a minimaliza suferința și pentru a maximiza fericirea, și de asemenea pentru a lăsa moștenire o lume mai bună.

Modelul meu este țăranul

Sunt tânăr. Nu am trăit acele vreumuri din ultimele veacuri. Nu știu cum a fost ”pe viu” atmosfera din sat. Nu cunosc viața țăranului în amănuntul ei. Nu cunosc provocările vieții sătești de zi cu zi. Tot ceea ce cunosc este mărturia ultimilor țărani în viață, adică de la bunicii mei; ultima generație care a trăit fără televizor. Desigur, o imagine despre viața satului românesc este completată și de câteva eseuri pe care le-am citit, scrise de filosoful și sociologul Ernest Bernea. Cu toate acestea sunt convis că nu este suficient pentru a dezvolta o exegeză sociologică asupra mediului rural din ultimele două veacuri. Dar, oricum, nu asta e ideea, nu despre asta vreau să scriu. Acest articol este un elogiu adus mesagerilor tradiției, conservatorilor culturii românești, adică, bunicilor și străbunicilor noștri.

Iubirea înseamnă libertate

Astăzi, 12 Februarie, în biserica ortodoxă în contextul liturghiei duminicale s-a citit “Pilda fiului risipitor” (Luca 15:11-32). Cred ai putut să îți dai seama de acest lucru și dacă nu mergeai la biserică, deschizând pur și simplu rețelele de socializare. Această parabolă este tâlcuită de foarte mulți teologi ortodocși, catolici, protestanți și neoprotestanți. Și pe bună dreptate, căci în ea se ascund multe sensuri, multe mesaje. De fiecare dată când se rostea o exegeză asupra acestei parabole ciuleam urechile și așteptam să asimilez noi idei și sensuri ale ei.

Europa în următorii o sută de ani

Menționez din capul locului că sunt într-un proces de detașare în ceea ce privește subiectele politice. Sunt din ce în ce mai convins că acest fenomen socio-administrativ îmi risipește atenția concentrată spre interiorul meu, spirit și rațiune. Am încetat să caut răspunsuri la întrebări care implică dinamica politică, și, de asemenea, în ceea ce privește direcția lumii ca societate în genere.

Filosofia lui Dostoievski de Nikolai Berdiaev

Am luam contact cu gândirea lui Nikolai Berdiaev prin eseul său “Împărăția lui Dumnezeu și împărăția cezarului”, asta într-un moment în care pandemia a scos din legiuitori parcă tot ce e mai rău. În acel moment mi-am dat seama cât de importantă este libertatea descoperind în ea sacralitatea pe care i-a atribuit-o Dumnezeu. De fapt, îmi aduc aminte că prima și prima dată am auzit de Berdiaev în predica unui preot din cadrul unei biserici ortodoxe din Cluj-Napoca. Preotul a parafrazat pentru câteva secunde o idee de a lui Berdiaev menționându-i și numele, iar în secunda doi, am și notat.

Am descoperit ceva WOW în Budapesta

Întrebarea complementară a afirmației din titlu ar putea fi “Ce ai putut descoperi WOW în Budapesta”?

În două cuvinte: aproape tot.

Am călătorit în Budapesta cu mașina personală. Primul impact asupra mea a fost modul de organizarea a traficului și decența cu care ungurii conduc. Claxoanele mașinilor se auzeau foarte, foarte rar. Politețea șoferilor a fost remarcabilă, cu atât mai mult cu cât aveam numere de înmatriculare de România. Singurul minus pe care l-am găsit acolo a fost metoda de plată a parcărilor publice. Nu știu din ce cauză, însă tonomatele de bilete funcționau exclusiv cu forinți-fise. Nu funcționa nici plata cu bancnote, nici cu cardul și nici online prin aplicație. Așa că, am început să umblăm pe la toate buticurile să schimbăm bani pentru a putea plăti, ca să nu ne trezim cu ditamai amenda. Auziserăm că milițienii unguri nu iartă nicio nelegiuire, așa că ne-am conformat în secunda doi.

Domnul Z – a doua parte

Voi adăuga în continuarea primei părți în care Soloviov sublinia primejdia întristării, un fragment în care Domnul Z aduce o completare sugestivă asupra aceluiași subiect. De acestă dată el folosește o referire la situația a doi pustnici care au o raportare diferită asupra unei fapte săvârșite. Aceste rânduri -ca cele din prima parte- pot fi revoltătoare pentru unii din noi. Dar, nu vă poticniți la formă, ci priviți sensul și tâlcul povestirii.

“Metodologia” iubirii

Ce este iubirea? De unde vine? Cum apare?

Oamenii vorbesc foarte mult despre iubire; atât de mult se vorbește despre iubire încât noi am definit-o după mintea noastră, după trăirile noastre și folosim foarte des sintagma “tu mă iubești?” sau “de ce nu poți iubi și tu?”. Dar haideți să vedem; care este geneza iubirii?

Domnul Z – prima parte

Fragmentul este extras din “Povestire despre Antihrist” de Vladimir Soloviov. Această povestire apare în cartea lui Soloviov încadrată în contextul a patru dialoguri despre război, progres, sfârșitul istoriei și despre Antihrist. În aceste dialoguri sunt angajate mai multe personaje care au opinii distincte, iar cel mai bine se remarcă prin ideile sale Domnul Z, care reprezintă în același timp și vizunea la care aderă autorul.

Conduita sfinților contemporani

Încep prin a menționa faptul că titlul are un caracter ironic, prin urmare voi păstra această atmosferă până la finele articolului, nu de alta, dar subiectul în sine cere acest lucru. Deși suntem obișnuți -cel puțin în confesiunea creștin-ortodoxă- să certificăm sfințenia unui om după moarte sa, ea, totuși, poate fi identificată și în timpul vieții. Voi scrie în continuare despre acei oameni neprihaniți, cu o conduită morală -și mai ales duhovnicească- impecabilă si exceplțională deopotrivă.