Sunt tânăr. Nu am trăit acele vreumuri din ultimele veacuri. Nu știu cum a fost ”pe viu” atmosfera din sat. Nu cunosc viața țăranului în amănuntul ei. Nu cunosc provocările vieții sătești de zi cu zi. Tot ceea ce cunosc este mărturia ultimilor țărani în viață, adică de la bunicii mei; ultima generație care a trăit fără televizor. Desigur, o imagine despre viața satului românesc este completată și de câteva eseuri pe care le-am citit, scrise de filosoful și sociologul Ernest Bernea. Cu toate acestea sunt convis că nu este suficient pentru a dezvolta o exegeză sociologică asupra mediului rural din ultimele două veacuri. Dar, oricum, nu asta e ideea, nu despre asta vreau să scriu. Acest articol este un elogiu adus mesagerilor tradiției, conservatorilor culturii românești, adică, bunicilor și străbunicilor noștri.
Vreau să menționez faptul că dacă nu voi discuta aici și acum despre intelectualul român din ultimele veacuri, nu înseamnă că el a fost irelevant și că munca sa a fost derizorie; însă, nu e momentul acum să discutăm despre acest subiect.
Am decis să scriu despre țăranul român deoarece, perosnal, îl consider un reper, un model. Deseori am tendința să mă plâng, să nu îmi asum responsabilități, să îmi complic viața, să caut scuze pentru eșecuri. Țăranul a venit ca o salvare pentru aceste blocaje pe care le-am întâmpinat. Îl consider tratamentul pentru orice patologie contemporană care de cele mai multe ori ia forme psihologice.
Țăranul român era sănătos la trup și la cap; mult mai mult decât suntem noi oamenii contemporani. Viața lui era în primul rând simplă. Se culca la apus. De ce? Pentru că nu mai avea lumină să lucreze, animalele se retrăgeau și ele. Totul era în armonie. Culcându-se devreme, se trezea așijderea, înainte ca soarele să fie sus pe cer. Nici măcar nu avea nevoie de cocoș să-i cânte. Trupul lui era odihnit și era pregătit dis de dimineață pentru a începe o nouă zi. Nu se plângea că e prea cald sau prea frig, că e prea poloios sau e prea secetos, în orice condiții el căuta să fac ceva util în fiecare context ”neprielnic”.
Pe țăranul român nu-l interesa ce se întâmpla în nu știu ce țară, oraș -nici nu avea cum- eventual maxim în satul vecin sau în satul său. El își vedea de treabă, nu căuta știri senzaționale, ci, mai de grabă era atent la nevoile consătenilor. Clăcile de lucru erau un bun prilej de comuniune, de bucurie dar și de un rezultat satisfăcător când se punea mână de la mână. Țăranul român nu ducea lipsă de nimic. De ce? Pentru că nu era condiționat de nimic. Singurul lucru care îl condiționa era vremea, însă acest fapt era o punte de legătură între el și Dumnezeu. Când era secetă, el cerea ploaie. Când era ploaie, el mulțumea.
Pentru țăranul român munca de zi cu zi nu era o rutină, era o hrană sufletească și mentală. De aceea și astăzi vedem bătrâni care după ce și-au întrerupt activitatea gospodărească brusc, încep să se stingă ușor. Nu am auzit niciun bunic(ă) să spună cât de greu este lucru cutare. Cu siguranță avea probleme de sănătate deoarece multe din activitățile gospodărești le făcea cu ”heirupul”. Însă nu se poticnea, nu se oprea, pentru că dacă s-ar fi oprit, le-ar fi fost mult mai greu.
Acestea sunt doar câteva situații pe care le-am remarcat și pe care le-am comparat cu ce -și cum- sunt eu acum. Îmi dau seama că pe lângă acești înaintași de stejar, eu sunt doar o panseluță; dar exemplul lor îmi dă curaj. Când îți este și ție greu -într-o formă sau alta-, aruncă o privire în spate. Acolo vei vedea exemple de ”SE-POATE”, de ”TREBUIE”.
Încă nu sunt sigur dacă omul societății actuale se află într-o stare evolutivă sau regresivă. Cert este că ne plângem mai mult, suntem depresivi, căutăm simplitatea complicându-ne, ne-am îndepărtat de zona spirituală creștină și suntem din ce în ce mai nemulțumți și nemulțumitori.
Aa, încă ceva, foarte important. Nu mai folosiți cuvântul ”țăran” ca adjectiv la modul peiorativ! Nu-l jignești pe cel căruia îi atribui acest adjectiv, ci pe fiecare țăran care a trudit ca eu și tu să primim limba, învățătura, tradiția și cultura românească prin modelul său de viețuire.
pictură : Ludovic Bassarab
Cu siguranță este frumos la sat și simplitatea țăranului este un model. As zice ca țăranul era mai întâi de toate legat de pământ, iar pământul îl învăța. Ziceai ca nu știi dacă omul contemporan a evoluat sau a involuat. As zice ca pe de o parte a evoluat, pe de alta a involuat. Evoluția consta în capacitatea de a înțelege mult mai multe. Diminuarea agresivității. Nu știu dacă s-a îndepărtat de Creștinism dar înțelege valentele foarte complexe ale vieții care includ și cunoașterea Creștinismului. Creștinismul în esență este același dar se pot invata multe lucruri care nu au fost cunoscute de foarte mult și care au generat o biserica moartă. Biserica moartă înseamnă o biserica în care oamenii cunosc ritualul și forma de manifestare, dar nu esența.
Cam asta este situația. Acum, se pun bazele unui reviriment, care se naște din mocirlă. Reviriment care vizează esența, nu forma, formalismul.
Mulțumesc Matei pentru completare!