Am luam contact cu gândirea lui Nikolai Berdiaev prin eseul său “Împărăția lui Dumnezeu și împărăția cezarului”, asta într-un moment în care pandemia a scos din legiuitori parcă tot ce e mai rău. În acel moment mi-am dat seama cât de importantă este libertatea descoperind în ea sacralitatea pe care i-a atribuit-o Dumnezeu. De fapt, îmi aduc aminte că prima și prima dată am auzit de Berdiaev în predica unui preot din cadrul unei biserici ortodoxe din Cluj-Napoca. Preotul a parafrazat pentru câteva secunde o idee de a lui Berdiaev menționându-i și numele, iar în secunda doi, am și notat.
Dar, să revein la cartea menționată în titlu. “Filosofia lui Dostoievski” este un veritabil tratat despre libertate scris în anul -sper să nu greșesc- 1923, tradus și editat la “Institutul European pentru cooperare Cultural-Științifică”, Iași, 1992 . Deși Berdiaev avea doar șapte ani la moartea lui Dostoievski, oferă impresia că l-a cunoscut ca pe un bun prieten de-a lungul a mai multor ani. Titlul cărții cuprinde o serie de subiecte grele. Așadar, el vorbește despre om, libertate, rău, iubire, revoluție și socialism, despre Rusia dar face și o exegeză asupra episodului din “Frații Karamazov”, legenda marelui inchizitor.
În această carte i-am cercetat în mod direct proporțional atât pe autor cât și pe subiectul său de cercetare. Odată cu lecturarea acestei cărți am înțeles trei lucruri fundamentale și în același timp actuale.
- Libertatea. Autorul spune că taina fundamentală a creștinismului este libertatea iar prin libertatea spiritului poți să-L vezi pe Dumnezeu chiar prin postura/situația de rob a lui Iisus. Berdiaev mai sublinează un aspect deosebit de important, și anume că îndepărtarea răului și a suferinței poate avea loc doar cu prețul negării libertății. În acest sens, lumea ar fi fericită și bună în mod forțat, dar atunci nu ar mai fi după asemănarea lui Dumnezeu, căci -atenție- asemănarea constă, în primul și primul rând, în libertate.
- Rusia. Nu știam absolut nicio idee despre ce înseamnă cultura și partea sociologică a Rusiei. Toate informațiile pe care le aveam despre Rusia erau din cea mai putredă sursă de informare; mass-media. Berdiaev dedică un capitol întreg psihologiei poporului rus. Acolo am remarcat toate “bubele” și toate miresmele acestui popor. Mi-a atras atenția în mod deosebit acest pasaj “În conștiința rusă, elementul religios și cel național sunt atât de amestecate încât sunt greu de separat. În ortodoxia rusă amestecul ajunge uneori la identificare între religios și național. Poporul rus crede într-un Hristos rus. Hristos este un Dumnezeu popular, un Dumnezeu al țărănimii ruse, cu trăsături rusești.” În această descriere am observat două lucruri : că poporul rus are înclinație spre căutarea spirituală dar și că în acest sens lipsește o doză importantă de discernământ.
- Lectura. După ce am parcurs această carte, am decis să reiau lectura singurei opere citite -dar nu ultima- și anume “Frații Karamazov”. Pentru mine e limpede că nu am înțeles mare brânză de la “prima mână”, așa că am decis să o reiau și mai apoi să continui cu celelalte opere dostoievskiene până la ultima. Ceea ce mă motivează cel mai mult este următoarea observație a lui Berdiaev, și anume că “toți eroii lui Dostoievski sunt crâmpeie din propriul său suflet, momente ale traiectului său spiritual.” Recomand ca atunci când cineva vrea să devoreze operele lui Dostoievski, șă înceapă prima data cu exegeza lui Berdiaev asupra filosofiei dostoievskiene.
De asemenea, în exegeza sa, Berdiaev, îl compară pe Dostoievski în câteva rânduri cu Vladimir Soloviov (un alt gânditor rus pe care îl citesc) dar mai ales cu Lev Tolstoi. Comparația lui Dostoievski cu Tolstoi este destul de aprofundată și tocmai de aceea nu voi dezvolta aici acel pasaj al cărții. Cert este că Berdiaev îl consideră pe Dostoievski superior lui Tolstoi în ceea ce privește profunzimea spirituală, deoarece a cuprins în operele sale nu doar virtuțile omului ci și abisul.
În ceea ce privește comparația făcută de Berdiaev între Dostoievksi și Soloviov, nu pot spune decât că am rămas cu un gust plăcut. Berdiaev a remarcat o asemănare clară între cei doi, și mai exact, între inchizitorul care apare în “Frații Karamazon” și Antihristul de la finele “povestirii despre Antihrist”. Acestă remarcă făcută de Berdiaev a stârnit în mine un pic de mândrie, deoarece observasem încă dinainte să citesc “Filosofia lui Dostoievski” asemănarea celor două portrete schițate de autorii menționați mai sus în cele două opere distincte.
Nu pot să închei această recenzie sintetică fără a nota una dintre cele mai reprezentative idei găsite în cartea de față. Berdiaev spune “Necredinciosul, născut și apăsat de lumea celor văzute, vede doar osânda rușinoasă a tâmplarului Iisus, doar nașterea și moartea sa. Însă, credinciosul liber în spirit vede învierea Răstignitului întru Slavă.”