Menționez din capul locului că sunt într-un proces de detașare în ceea ce privește subiectele politice. Sunt din ce în ce mai convins că acest fenomen socio-administrativ îmi risipește atenția concentrată spre interiorul meu, spirit și rațiune. Am încetat să caut răspunsuri la întrebări care implică dinamica politică, și, de asemenea, în ceea ce privește direcția lumii ca societate în genere.
Ideea acestui articol pe blog a plecat de la un dialog pe care l-am parcurs cu interes. El se găsește integral pe platforma Syntopic pe care o frecventez -dacă nu zilnic- o dată la două-trei zile. Cititorii acelui dialog sunt procovați la imaginație, mai exact, la imaginarea Europei ca scenă principală a evoluțiilor globale în următorii o sută de ani.
Înainte să pun imaginația la bătaie, trebuie să subliniez un aspect foarte important. Europa nu este Uniunea Europeană (UE), și prin urmare, nici UE nu este Europa. UE este un construct politic dinamic, atât metodologic cât și doctrinar. Însă, Europa este în primul rând o delimitare geografică dar în același timp este și o tradiție culturală formată din 50 de state.
Ca să pot să îmi imaginez cum va arăta Europa peste o sută de ani, trebuie să țin cont de câțiava factori care influențează acum esența ei. În prezent, între UE și Europa se desfășoară negocieri, deci, asta înseamnă că există doi poli separați: polul politic și polul cultural. Polul politic în contextul UE este un factor artificial, iar el este creat pentru a administra patrimoniul material al acestui continent și pentru a media posibile conflicte interstatale.
Luând în considerare aceste aspecte, aș putea să îmi imaginez următoarea situație. Dacă, polul politic, va interveni în mai multe direcții decât am menționat în paragraful de mai sus, și va dori să modeleze polul cultural, atunci, imaginația îmi sugerează -în primul rând- un sfârșit cultural al continentului. În acel moment Europa nu va mai conta, deoarece nu va mai avea identitate. Prin urmare, imaginația mea este condiționată de un “dacă” iar scenariul final este unul subiectiv. Sintagma “evoluție globală” este atât de generală încât nu pot să o plasez într-o anumită sferă. Totuși, dacă această “evoluție globală” face referire la bună-starea materială, atunci, Europa are șansa de a fi o scenă principală; însă, în acest context polul cultural va fi sacrificat deoarece continentul va fi transformat într-un hub de experimente profitabile.