Fragmentul este extras din “Povestire despre Antihrist” de Vladimir Soloviov. Această povestire apare în cartea lui Soloviov încadrată în contextul a patru dialoguri despre război, progres, sfârșitul istoriei și despre Antihrist. În aceste dialoguri sunt angajate mai multe personaje care au opinii distincte, iar cel mai bine se remarcă prin ideile sale Domnul Z, care reprezintă în același timp și vizunea la care aderă autorul.
Trebuie să recunosc că o bună parte din ideile expuse de Vladimir Soloviov îmi atrag atenția și totodată validarea sensului lor. Deși a fost o persoană controversată în Rusia secolului XX, a adus un bine-venit aport de gândire asupra subiectelor spirituale care frământa societatea de atunci și chiar pe cea de acum. Așadar, voi posta aici pe blog și mici bucăți de cugetări filosofice care mi-au atras atenția în mod deosebit.
Am făcut tot posibilul și am avut un aliat foarte putemic în persoana unui pelerin de la Athos, aproape sărac cu duhul, dar minunat om. Prietenul meu îl respecta forte mult și adesea se sfatuia cu el în probleme duhovnicești. El a observat imediat în ce constă rădacina răului. Îl cunoșteam bine pe acel pelerin și uneori mi s-a întâmplat să asist la discuțiile lor. Când prietenul meu începea să destăinuie îndoielile sale morale – a avut dreptate aici, a greșit dincolo – Varsonofie îl intrerupea imediat: «Ei, te întristezi pentru păcatele tale – lasă prostiile! Uite ce am să-ți spun: să greșești de 539 ori pe zi, dar principalul e să nu te căiești fiindcă oricine poate să pacătuiască și să se căiască. Tu să păcătuiești tot timpul și să nu te căiești niciodată; pentru că dacă păcatul e rău, atunci a ține minte răul înseamnă a fi răzbunător, iar asta nu-ți aduce laudă. Și ce-i mai important: nu este nimic mai rău ca firea răzbunătoare adică să-ți ți minte păcatele. Mai degrabă să ți minte acel rău pe care ți-l fac alții. În acest caz există un folos: de acum înainte te vei feri de astfel de oameni. Dar uită răul tău și gândește-te că nu a fost deloc. Păcatul este unul singur și acela fatal – întristarea, pentru că din ea se poate naște disperarea, iar aceasta propriu-zis nici nu mai e păcat, ci însăși moartea duhovnicească. Ce păcate mai sunt? Beția, sau ce? Omul deștept bea cît îi ajunge, el nu va putea bea fară măsură, dar prostul se imbată și cu apă de izvor. Înseamna că în acest caz răul nu este in vin, ci în sărăcia duhului. Alții, din sărăcia duhului, chiar iau foc de la votcă, nu numai în interior, dar și în exterior, se înnegresc, apar limbi de foc pe ei – am văzut cu ochii mei. În acest caz nu poți vorbi de păcat, când prin tine trece fățiș însuși focul Gheenei. În privința diferitelor încălcări ale celei de a șaptea porunci îți spun cinstit: să judeci cu întelepciune dar să lauzi nu e voie nicidecum. Nu, nu recomand! Desigur, e o plăcere mare – la fel ca și a interpreta – dar în final la fel de întristătoare și scurtează viața. Dacă nu mă crezi pe mine iată ce scrie un învățat german. – Și Varsanofie luă de pe raft o carte ce părea veche și începu să o răsfoiască. – Numai titlul cât face! Ma-cro-bi-otica de Hufland! Uite aici, la pagina 176… – Și citi răspicat pagina în care autorul german avertizează stăruitor asupra irosirii fără rost a forțelor vitale. – Vezi! Așadar, din ce cauză omul deștept ajunge să și le irosească? În vremea tinereții lipsită de noimă, firește că pierderea i se pare că nu e cine știe ce; dar apoi totul i se pare scump. Dar ca să-și amintească de cele trecute și să se întristeze : de ce, adică, m-am lipsit ca un ticălos de inocența mea, de ce am pierdut curățenia sufletească și trupească – asta e, ți-o spun, prostie curată. Înseamnă să ajungi slugă la diavol. Pe el, desigur, îl măgulește că sufletul tău nu înaintează și nu se înalță, ci bate pasul pe loc în murdărie. Iată sfatul meu: când va începe diavolul să te zăpăcească cu astfel de păreri de rău, scuipă-n jos, șterge cu piciorul, apoi să-ți spui – iată, la o adică, toate păcatele mele sunt grele, dar ele nu sunt pentru mine deosebit de importante! Vezi bine, o să te lase! – Îți spun ca unul care am fost încercat… Ei, ce alte fărădelegi mai sunt? Te pomenești că furatul? Chiar dacă ai fura nu-i mare nenorocire: azi toți fură. Așa că nici să nu te gândești la asemenea prostii. Ferește-te numai de una — întristarea. Când îți vin gândurile despre păcate săvârșite – că adică ai năpăstuit pe cineva cu ceva – mergi la teatru, petrece într-o companie veselă sau citește ziare hazlii. Dacă vrei neapărat o regulă din partea mea, atunci ascultă: fii tare în credință, dar nu de frica păcatelor, ci pentru că omului deștept îi place să trăiască întru Dumnezeu. Fără Dumnezeu e o adevărată murdărie. Pătrunde cuvântul lui Dumnezeu, iar, dacă-i vei pricepe rostul, orice verset îți va părea ca o rublă dată în dar. Firește, să nu uiți să te speli, dar rugăciunea neprefăcută este pentru suflet mai bună ca orice săpun. Să postești pentru sănătatea stomacului și a celorlalte măruntaie – acum toți doctorii te sfătuiesc ca după 40 de ani să faci așa. Nu te gândi la problemele altora și nu te preocupa cu binefacerile dacă ai treaba ta. Dar cerșetorului întâlnit în cale, dă-i fără să numeri. La fel pentru mănăstiri și biserici – jerfește fără să numeri. La porțile raiului îți vor calcula tot și vei fi sănătos cu trupul și cu sufletul. Iar cu fățarnicii, care se strecoară în alte suflete, căci ale lor sunt deșarte, nici măcar să nu vorbești.» Asemenea vorbe au avut o influență binefăcătoare asupra prietenului meu, dar ele nu au putut să biruie până la sfârșit șuvoiul de gânduri apăsătoare, mai ales că în ultimul timp se vedea rar cu Varsanofie.*
* Povestire despre Antihrist, Vladimir Soloviov, Ed. Institutul European, 1992, p.43,44
Superb.💜