Încep prin a menționa faptul că titlul are un caracter ironic, prin urmare voi păstra această atmosferă până la finele articolului, nu de alta, dar subiectul în sine cere acest lucru. Deși suntem obișnuți -cel puțin în confesiunea creștin-ortodoxă- să certificăm sfințenia unui om după moarte sa, ea, totuși, poate fi identificată și în timpul vieții. Voi scrie în continuare despre acei oameni neprihaniți, cu o conduită morală -și mai ales duhovnicească- impecabilă si exceplțională deopotrivă.
Oamenii sunt foarte diferți, dar deși sunt atât de diferiți ei pot fi grupați în mai multe categorii. (Din păcate, sau din fericire sunt pasionat și de sociologie, de psihologia colectivă) În rândul creștinilor -cred că de orice confesiune- se găsesc -din punct de vedere duhovnicesc- oameni “standard” și oameni “premium” adică duhovnicești. Diferența dintre aceste două categorii este gradul de afundare în patimi dar nu și în pocăință. Voi folosi în continuare “standard” și “premium” că de când cu tehnologia… poate e mai ușor de asimilat publicului cititor.
Despre oamenii “standard” nu voi scrie foarte mult. Ăștia săracii sunt vai de capul lor. Au patimi grele, lupte pe măsură, urcușuri, coborâșuri, când în vale…când pe culme. Ei își cunosc patimile, slăbiciunile, vulnerabilitățile, cad, se julesc, se “pansează” cum pot, merg mai departe și se încred în milostivirea și dragostea Domnului. Nu cred că am mai multe de spus despre ei.
Despre oamenii “premium” (sau “sfinții” din titlul articolului) nu pot spune foarte multe, dar atât cât voi scrie va fi o expunere din interacțiunea mea cu ei. Ei de obicei sunt cei care urmează ad litteram linia dogmatică și canonică a bisericii/confesiunii din care fac parte. Nu se abat un milimetru de la ea. Ei sunt cei care sunt morali în societate și foarte legitimi în ceea ce privește conduita civică. De asemenea ei sunt acei parteneri de dialog care au puterea/posibilitatea de a se transforma din prieten, în magistrat (în judecător mai exact). Practic ei sunt cei care păzesc atât legea cezarului cât și legea divină, prin urmare au dreptul moral să îi facă praf pe cei “standard” pentru simplu fapt că nu au putera să se ridice la rangul lor, sau cealată variantă, nu reușesc să înțeleagă, să perceapă, să trăiască ceea prin ce trec cei din categoria ”standard”. Și uite așa apar schismele între oameni, așa apar bulele, și așa apar prăpăstiile de netrecut între ei.
Proababil vă întrebați care e deznodământul/sensul/scopul acestui articol. Nu e niciunul. Pur și simplu este o observație pe care am remarcat-o de foarte multă vreme. La început am crezut că e ceva “random”, apoi, pe parcursul a mai multor ani parcă a devenit un soi de “regulă”. Asemănarea între cele două categorii este că ambele au o cruce, diferența este că cei din categoria “premium” nu o simt.