Aveam acest articol în “draft” de ceva vreme – să tot fie două-trei luni- dar de atunci până acum nu am prins tihna necesară de a scrie despre experiența pe care am avut-o la micul “conac” de pe strada Mărțișor 26. Experiența pe care am întâlnit-o acolo se poate împărți în două experiențe mai mici dar la fel de relevante și frumoase.
Ajuns în fața porții proprietății am urmat instrucțiunile afișate pe o foaie prinsă în pioneze; cu alte cuvinte vizitatorilor li se cere să sune la poartă de la strada principală pentru a primi accesul în curte. Dar înainte de asta vreau să mărturisesc un fior de emoție pe care l-am avut apropriindu-mă de proprietatea cunoscutului poet. Auzisem de “Mărțișor” încă de pe băncile școlii primare când primul contact cu Tudor Arghezi a fost poezia “O furnică”. În momentul în care am văzut indicatorul cu “Strada Mărțișor” m-a învăluit un tremur că după aproximativ 25 de ani am ajuns foarte aprope de locul unde a trăit acel poet despre care am învățat la școală și despre care profesorii mei vorbeau cu respect și admirație.
❃
Să revin. După ce poarta de la stradă s-a deschis, am pășit pe o alee lungă de aproximativ 30 de metri. Pe partea dreaptă se aflau niște copaci bătrâni iar în partea stângă o livadă frumoasă. Ajuns în fața casei cu tâmplării roșii și albe așteptam des-întâlnita foială a vizitatorilor, dar de această dată nu a fost cazul. Am pășit înauntru curios. Încă de pe holul intrării m-a întâmpinat o doamnă care m-a condus la “ghișeul” -de fapt era o masă simplă- cu bilete.
❃
Iar acum vă voi mărturisi prima din experiențe legate de doamna Jenica. Doamna Jenica este persoana care se ocupă de administrarea locuinței. Din câte am înțeles ea a fost angajată chiar de fiica domnului Tudor Arghezi ( Ion Nae Theodorescu după numele adevărat ), Mițura ( Domnica Theodorescu după numele adevărat ) de mai mulți ani. Cu o voce caldă și blândă mi-a comunicat taxele de vizitare și regulamentul aferent. După ce am plătit taxa de vizitare și taxa foto, am plătit și taxa pentru ghid, însă ea mi-a comunicat faptul că din păcate persoana care se ocupă de turul ghidat nu este prezentă -nu mai rețin exact motivul- prin urmare nu se percepe această taxă. Totuși am ales să plătesc acea taxă și să o rog să îmi spună ea câteva cuvinte despre domnul Arghezi și despre atmosfera din acea casă. Cu o atitudine smerită ea mi-a comunicat că nu este acreditată să facă acest lucru și că nici măcar nu se pricepe. I-am spus că nu am nicio așteptare și orice informație pe care mi-o comunică este bine-venită.
❃
Nu știu de câte ori a mai făcut doamna Jenica acest lucru dar faptul că i-am oferit încrederea și prilejul de a-mi vorbi despre domnul Arghezi și familia sa, i-a luminat chipu-i etuziasmat. Așadar, în tihna și liniștea locului, fără niciun alt vizitator, doamna Jenica într-un mod familiar dar în același timp cu atenție și profesionalism a început să expună o mică istorioară a locului și atmosferei din jurul lui. Mi-a răspuns cu deschidere și într-un mod blând la fiecare întrebare pe care am avut-o. De la ea am aflat multe “chestii” mai puțin accesibile în literatură, auzite de ea chiar de la fiica domnului Arghezii. Tot de la ea am aflat că fiul domnului Arghezi, Baruțu Arghezi este înhumat în județul Arad. Viața l-a dus în acea parte a țării fiind căsătorit cu una din nepoatele stimabilului prozator român Ioan Slavici. Din câte am înțeles domnul Arghezi a mai avut un fiu pe nume Eliazar Lotar dintr-o altă căsătorie. Cercetând puțin despre acest Eliazar Lotar am aflat că în perioada 1927-1932 a fost unul dintre cei mai pe val fotografi ai Parisului.
❃
Doamna Jenica m-a ghidat nu doar prin casa în care a locuit domnul Arghezi cu familia sa, ci și în incinta tipografiei, loc unde a proiectat un material video despre viața familie Theodorescu mai pe larg. Trebuie să menționez faptul că explicațiile ei nu au fost deloc superificiale; mi-a expus povestea fiecărei camere și chiar și a unor obiecte personale pe care obișnuia să le folosească poetul.
❃
La final, ca o mamă grijuluie, mi-a pregătit o plăsuță cu diferite materiale tematice : cărți poștale vechi, broșuri, câteva numere de “Bilete de papagal” tipărite în anii ’20 etc. Ne-am despărțit ca după o lungă revedere… Aceasta a fost experiența “ghidului” din casa domnului Arghezi. Poza de copertă a acestui articol nu este pusă deloc întâplător.
❃
Cealaltă experiență am resimțit-o după ce am părăsit ograda casei. Ajungând din nou pe Strada Mărțișor m-a învăluit un sentiment atat de acut…; simțeam prezența domnului Arghezi la fiecare pas, și nu era deloc infiorător acest sentiment, ci pur și simplu a adus și mai multă tihnă și pace. De fapt…. a completat atmosfera care tocmai o gustasem în incinta casei sale; a fost un soi de… “nu mă uita”. Acest loc a devenit cu adevărat un loc al reculegerii și al odihnei pe care mi-aș dori să-l retrăiesc din nou.