Am început un lung proces de deconstrucție a propriei mele ființe; un proces anevoios, dureros, dar necesar. Nu puteam continua în propria minciună față de mine. Nu puteam să disimulez o viață întreagă. Vorbeam într-un articol anterior despre măștile care crează disconfort și dor. Mi-au rămas urmele și rănile care au sîngerat mult timp. Simt și resimt nevoia acută dar și cronică (din subconștient) că trebuie să renunț la multe poveri. Nu pot funcționa la parametrii normali atâta timp cât nu renunț la tot ce mi-a trădat inima: de la plăceri, egoism, control, până la rolul de om exemplar al societății. Societatea nu are nevoie de mine, iar cine are nevoie de mine are la bază egoismul personal. Însă eu am nevoie de mine, am nevoie de mine cel nou, cel autentic, cel fără măști, cel vertical, asumat, echilibrat, empatic, cel de care am fugit mereu să fiu, însă după care tânjeam. Iată, a sosit acel moment zero. A sosit acel moment ”acum ori niciodată”. Am ales ”acum”.
❂
Mi-a fost frică să privesc în mine. Mi-a fost frică deoarece știam ce e acolo. Știam că acolo e durere, e plăcere distructivă, e mult radicalism, e dezechilibru. Am ascuns sub preșul de 30×20 kilograme de mizerie și mă prefăceam că nu există nimic. Acestă minciună am repetat-o dealungul timpului crezând că se preface în ”adevăr”, dar a fost o iluzie.
❂
Acum vreau să îți relatez un o bucățică din ceea ce se ascundea sub preș. Deși mi s-a cerut să îmi fac autocritica greșelilor mele în mod public, voi refuza sau cel puțin voi amâna acest lucru pentru că nu îl consider necesar pentru nimeni; nu te ajută nici pe tine, și în mod cert, nici pe mine. Pot însă să îți spun câteva chestii despre mine care acum mă sperie. Este vorba despre atitudini publice care reflectau cât de departe eram de sinele meu și cât de mult eram ancorat în lucruri exterioare, îndepărtate și în fond, străine de mine.
❂
Într-una din zile m-am hotărât să șterg tot ce am postat pe pagina mea de facebook în care am început să fiu activ încă din 2017. Din princina faptului că nu am reușit să șterg tot printr-un singur click, a trebuit să șterg fiecare postare în parte, postare cu postare. Acest lucru a fost revelator. Am descoperit lucruri despre eul cel vechi înspăimântătoare. În spatele acelor postări stătea omul ipocrit, fățarnic, radical, neautentic.
❂
Îmbătat fiind de imaginea falsă despre mine, îmi luam rolul de salvator al planetei prin distribuirea postărilor cu tentă religioasă și politică. Distribuirea acestor postări aveau în spate un om cu fruntea încrețită și dinți încleștați; un om nefericit. Mai avea în spate un om cu multă mizerie sub preș și cu multe “bârne în ochi”. Preocuparea despre subiectele religioase și politice, mai ales luate împreună, e atât de toxică încât am ajuns să îmi creez o lume paralelă, sau cel puțin să o susțină pe cea creată deja în mintea mea. Această lume a fost bazată pe etichete, radicalism, alb-negru, judecarea oamenilor, condamnarea păcătoșilor.
❂
Un alt aspect la fel de înspăimântător, poate chiar mai înspăimântor, a fost cel legat de interacțiunea cu oamenii care nu erau în acord cu mine. Nu conta că e un străin pe pagina mea sau chiar un prieten, atitudinea ostilă și radicală față de opinia lui contradictorie îmi întuneca mintea și mai tare. Din păcate, unele prietenii au încetat chiar în acest mod. Acest context a fost un altul care fundamenta și mai mult imaginea greșita pe care mi-o creasem despre mine.
❂
Am început să scriu romanul “Ultima noapte cu minciună, prima dimineață cu adevăr” pe care doresc să îl închei în ultima clipă a vieții mele.