Cred că acesta ar fi trebuit să fie primul articol din seria “Tată de fată”.
Revelația paternității e piatra de temelie pentru a înțelege rostul meu pe acest pământ. Dar mai presus de atât, am înțeles care e faza cu Dumnezeu în viața mea.
În căutarea Adevărului
În urma unei experiențe pe care am trăit-o încă la vârsta de 4 ani, am fost convins că viața nu este numai despre ceea ce se vede, ci e mult mai mult decât atât. Așa a apărut curiozitatea de a cerceta partea nevăzută a vieții. La vârsta de 14 ani am debutat în zona spiritualității creștine ortodoxe. Această experiență a avut ca scop cunoașterea lui Dumnezeu; cine este El? Cum este El? Acest scop a fost deturnat atât de factori interiori -cum ar fi lipsa autenticității mele- , cât și factori exteriori – moduri rigide de a practica credința, care m-au limitat- .
Am pus în aplicare orice sfat, orice informație venită spre mine pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Am practicat metodologic canoanele bisericii ; de la slujbe (utrenii, liturghii, vecernii, privegheri), spovedanie, euharistie, post, conferințe, cateheze, literatură patristică, până la pelerinaje. Toate acestea m-au ajutat, dar până la un punct; au fost o binevenită formă de disciplină. Însă, nu mi-au răspuns la întrebările de mai sus: Cine este Dumnezeu? Cum este Dumnezeu?
Revelația
Revelația nu avenit dintr-un tratat teologic citit cu pixul în mână sau dintr-o conferință. A venit într-un mod simplu: m-am trezit (,) tată. Răspunsurile la ”cine este Dumnezeu?” și ”cum este Dumnezeu?” nu au putut fi cuprinse de niciun tratat teologic, dogmatic, de nicio tradiție, de nicio conferință, de nicio cateheză, de niciun canon.
Cine este Dumnezeu?
Răspunsul meu la această întrebare este simplu: Dumnezeu este Creatorul meu. El m-a făcut. De ce m-a făcut? Asta este o întrebare la care fiecare răspunde în mod personal. Eu cred că m-a creat pentru a trăi în comuniune cu El, nu izolat.
La fel ca orice artist, un creator nu își împlinește pe deplin opera doar terminând-o, ci atunci când aceasta capătă sens și este pusă în valoare. În același fel, viața mea capătă sens atunci când o trăiesc cu recunoștință pentru tot ce sunt și pentru tot ce primesc.
Când sunt recunoscător și conștient de ceea ce trăiesc, simt că sunt în legătură cu Creatorul meu. Astfel, viața mea devine o continuare a creației Sale, iar prin mine, această creație se împlinește.
Acest gând îmi aduce sens, liniște și o stare de odihnă interioară. Simt, în același timp, că am responsabilitatea de a-mi trăi viața cu sens și de a o prezenta, la final, înaintea Lui, ca pe un fir coerent și asumat.
Cum este Dumnezeu?
În relația cu copiii mei am început să înțeleg, pentru prima dată, nu doar cine este Dumnezeu, ci cum este El. Să vedem analogia Dumezeu-om și părinte/tată-copil.
Am făcut copiii pentru a-i pedepsi? Nu.
Iubirea lor e diferita, la fel si modul ei de manifestare. Îmi influențează dragostea pentru ei? Nu.
Am vreo secundă voința de a nu-i ierta când fac greșeli? Nu.
Aștept să își expună dragostea lor spre mine prin venerație, și mai ales metodologic? Nu.
Am conceput copiii pentru a obține beneficii materiale, sociale sau de altă natură? Nu.
Aș avea vreodată inteția de a resinge orice formă de a mă căuta? Nu.
Despre asta e vorba. Lista poate continua. Ce vreau să spun cu această experiență paternă, este că a venit ca o revelație, ca un răspuns din partea lui Dumnezeu în urma multor căutări. Această experiență a venit la pachet cu un spectru mult mai larg. Dumnezeul local, cultural cu care am fost obișnuit și cu care am crescut, s-a dezvoltat în mine și a devenit cel Universal, atotcuprinzător.
Concluzie
Personal, cea mai clară imagine a Creatorului, mi-a fost dată de experiența paternității. E singurul context în care toți factorii existențiali, ontologici, îmi confirmă portretul lui Dumnezeu în viața mea. Restul au fost încercări metodologice bazate pe teorii raționale limitate.