România este țara în care am apărut ca prin minune. De ce nu în USA, China, India sau Serbia? Nu știu, și nici nu îmi place să dezvolt scenarii pe fundamentul “dacă”. M-am născut în România și asta este un lucru de netăgăduit. Da, în România, acea țară a-tot-hulită, în care nimic nu e bun iar corupția e pretutindeni. Unde drumurile și căile ferate sunt praștie, mă rog, unde toate serviciile publice sunt praștie. Și da, ăsta e un adevăr. Dar România se poate identifica cu serviciile publice? Nu, cu siguranță nu.
România se identifică cu limba sa, cu geografia sa, cu moștenirea culturală dar și cu cea spiritual-creștină. Cu alte cuvinte, în România se vorbește o limbă unică pe glob, cu o gramatică a naibii de grea. În România se află cea mai mare parte a munților Carpați, Delta Dunării, Vidraru, Oașa, Apusenii. În România s-a născut Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Iorga, Eminescu, Caragiale, Slavici, Rebreanu, Carianopol, Gyr dar și Paulescu, Vuia, Davila. Tot în România se află -și nu în altă parte- Putna, Lainici, Râmeț, Nicula. Tot în România s-a descoperit utilitatea deplină a sârmei, încă de când pe porțile uzinelor a ieșit primul model al autoturismului Dacia.
Am motive să plec din România? Desigur, ohoo, și nu puține -sau…?. Cel mai “the main” motiv pentru care aș rupe-o pe la Vama Nădlac, ar fi clasa politică. Iar dacă stau bine să mă gândesc, acesta ar fi și singurul motiv pentru care aș prezenta buletinul la ghereta de la graniță. Oamenii? Hmm, nu cred. Eu văd în românul de rând un om bun, încă deschis, cald și de omenie. Da, am găsim tot felul, îi găsesc și pe cei vicleni, însă, în eșantionul meu sociologic, un procent foarte mare este ocupat de oamenii de omenie. România este o țară perfect de imperfectă iar această imperfecțiune mă ține strâns de ea. Știu, Error 404. Cum adică? Îmi place imperfecțiunea? Da, dar nu am identificat cauza acestui fapt, încă. Deci, să copleșească motivul politic de a părăsii țara în pofida celorlalte motive de a rămâne? Să nu fie.
În această situație parcă îmi vine să mă mai gândesc dacă-mi îndes câteva haine în ghiozanul ăla care mereu mă pune în dificultate cu fermoarul lui ce se închide numa’ când vrea el. Sunt patriot-naționalist-extremist? Pas du tout, mon ami. Odată, de două ori pe an aleg să explorez și alte țări/zone frumoase de pe glob pe care le-a lăsat Dumnezeu să ne bucurăm de ele. Însă, de fiecare dată când mă întorc acasă, mă simt… Acasă.
foto : Matthew Williams