Este prima primăvară în care simt intensitatea luminii, observ mugurii mai atent, aud ciripitul păsărilor mai clar, simt căldura, adulmec prospețimea naturii, mă bucur de clipocitul râului de munte iar cerul e mai senin, mai albastru.
Mă întreb…
Unde am fost până acum? Sau… unde au fost toate acestea până acum? Cineva a lipsit aici, în acest peisaj minunat. Cu siguranța nu elementele au lipsit, ci privitorul acestui tablou mirifc.
În procesul de (auto)cunoaștere și de (auto)analiză, mediul înconjurător este asimilat de toate simțurile și simțirile mele. Parcă până la 32 ani am lipsit de pe această planetă; sau cel mult m-am mișcat p-aici din inerția vieții cotidiene.
Primii pași în această primăvară aduc cu ei și profunzimea privirii ochilor copiilor mei, zâmbetele lor, strângerea de mână și îmbrățisările lor. Parcă și simplele lor cuvinte pătrund mai adânc în mine.
Nu știu unde am fost până acum, dar știu încotro vreau să mă îndrept.
Vreau să descopăr fiecare anotimp, din fiecare an, de acum înainte. Am convingerea că fiecare anotimp are ceva să îmi spună, are ceva să îmi transmită pentru a mă face prezent, dar mai ales viu.
Fiecare loc, fiecare moment, fiecare om, fiecare anotimp are ceva să-mi spună, să-mi transmită. Acum când am lăsat jos armura greoaie a superficialității, sunt pregătit să simt și să primesc mesajul acestor lucruri.