Articolul ăsta îl scriu la câteva luni după un incident petrecut în sânul bisericii ortodoxe, asta tocmai pentru că m-am lăsat de sportul național “aruncatul-cu-părerea-în-secunda-doi.” Am ales să îmi exprim opinia asupra unui subiect sensibil, nu la cald, ci la rece. Pe scurt, a fost vorba de un preot care a fost acuzat pentru niște fapte imorale și neduhovnicești în raport cu o femeie.
Inevitabil, ca în orice știre bombă la nivel național, toată România s-a polarizat pe acest subiect. Evident, au apărut echipele de “procurori” și “avocați”. Echipa procurorilor era alcătuită din influensări din zona progresist-ateistă, ONG-uri, trusturi de presă, cărturari cu orientări ideologice de stânga, cărturari cu orietări de dreapta dar și din, ATENȚIE, fariseii creștini-ortodocși. Nu-i știți? Sunt acei oameni ai cetății care se identifică prin acțiunile lor cu sintgama “Doamne, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni(…)”.
E problema lor că aruncă cu piatra cuvântului osândind un om cu slăbiciuni sufletești și trupești. Măsura cu care au judecat acest om o vor primi când vor ajunge face-to-face cu Tata. Acei “procurori” cu atitudine de șacali se hrănesc și acum din “hoitul” acestei întâmplări.
Am descoperit o carte într-un context spontan dar frumos, iar după ce am început să o răsfoiesc a primit o însemnătate deosebită pentru mine încă de la primele pagini. Acolo am găsit mai multe paragrafe pe care le-am marcat și pe care le iau ca reper de raportare asupra diferitelor situații ce le întâlnesc în viața de zi cu zi. Unul din paragrafe se potrivește ca o mănușă situației prezentate mai sus și sună așa :
“Verdictul dumnezeiesc este contrar celui omenesc: drepții sunt evaluați negativ, iar păcătoșii pozitiv. Este vorba , mai corect, despre conștiința îndreptățirii și despre conștiința păcatului, pentru că drepții nu sunt drepți de fapt, ci “se cred drepți”, cum spune Sfântul Luca (“către unii care se credeau drepți și disprețuiau pe ceilalți”). Pe ce se întemeiază judecata Mântuitorului? Pe faptul că păcătoșii sau cei cu conștiința păcatului sunt mult mai deschiși față de Dumnezeu, sunt mult mai aproape de Dumnezeu, fie și numai prin faptul că se simt neîmpliniți și caută împlinirea în afara lor, în timp ce “drepții” se închid în ei înșiși și în suficiența de sine.“*
*Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, pr. prof. Constantin Coman, ed. Bizantina, pag.23