I’m not what happened to me

Mă gândeam să împărtășesc cu tine parte din experiențele pe care le am cu oamenii cu care interacționez și care îmi atrag atenția în cel mai deosebit mod. Este vorba despre acei oameni care nu ies în evidență prin forme, estetic, vizual, ci prin învățătura pe care o absorbi din faptul că pur și simplu te afli lângă ei și îi asculți, vorbești sau poate doar îi privești.

Acum câteva zile am primit un mesaj de la C. în care îmi spunea “Bună dimineața. Sunt în Cluj, dăm unul de celălalt?”. Ultima oară când ne-am văzut a fost acum mulți ani în urmă. Am fost colegi în școala generală. Ne plăcea amândurora fotbalul și îl practicam recurent. Îmi aduc aminte că aproape de fiecare dată când seara terminam meciul de fotbal, petreceam ore în șir vorbind despre Dumnezeu. Eram în clasa a 8-a iar vizunea despre Dumnezeu era la fel de rigidă ca grinda. Dar timpul a trecut. Acestea fiind spunse, am făcut tot posibilul să ne vedem la un ceai.

Timpul a trecut, ne-am schimbat, însă în noi a rămas firul roșu, Dumnezeu. Într-o perioadă în care vulnerabilitatea mea este la cote maxime am simțit nevoia să îi spun câteceva din povara și încărcătura pe care o car de ceva timp cu mine ca efect a unor comportamente haotice.

C. nu doar că a evoluat foarte mult pe plan profesional și material, însă gândirea și inima nu au rămas în clasa a 8-a, ci am întâlnit un C. matur, echilibrat și un veritabil om de “gri”. Am petrecut câteva ore la ceai dar la final am simțit că au trecut doar câteva minute, și nu doar că timpul a trecut foarte repede, însă corpul îmi era odihnit iar eu mă simțeam mai ușor. Dar dincolo de toate acestea, “rucsacul” plin de bolovani a devenit mai ușor iar starea mea interioară s-a îmbunătățit.

După ce ne-am despărțit mi-am dat seama că mi s-a confirmat încă odată că lângă mine aveam atâția oameni valoroși pe care nu îi vedeam din cauza superficialității mele. Dar nu e târziu niciodată!

În drum spre casă, C. mi-a trimis un link cu o piesă. Acea piesă am atașt-o în postarea de față și am simțit nevoia să o împărtășesc și cu tine, poate îți va fi de folos cândva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *