❃
Voi începe cu redactarea cuvintelor lui Isaac Sirul : “Când demonii văd pe cineva mergând în lumina minții lui prin echilibrul făptuirii lui și ostenelile lui măsurate, se luptă cu el prin dezechilibre, ca el fie să micșoreze, fie să sporească una din aceste osteneli, pentru că ambele lucruri sunt deopotrivă de vătămatoare.“
❃
Nu voi scrie prea multe rânduri despre Isaac Sirul deoarece informațiile biografice despre el se găsesc într-o cantitate considerabilă pe internet. Însă, ceea ce vreau să subliniez este că se află printre puținii “părinți” ai patristicii ortodoxe căruia îi cercetez scrierile cu interes. Din păcate -sau din fericire- sunt selectiv în ceea ce privește sursa de lectură; aleg să citesc doar ceea ce mă zidește și mă inspiră în credință și convingere.
❃
Una din temele care mă atrage înspre cercetare este “echilibrul”. Încă de pe băncile liceului eram atras de profesorii cu o opinie echilibrată asupra unui subiect care trebuia dezbătut. Evident, echilibrul pe care l-am evocat în titlu nu se referă doar la cugetul echilibrat, ci și la fapta în sine.
❃
Cuvintele lui Isaac Sirul sunt extrase din cartea “Cuvinte către singuratici, partea a II-a” apărută la editura Deisis, undeva la pagina 90. Isaac Sirul spune în continuare că dezechilibrul aduce prejudicii patologice atât trupului cât și sufletului. Ei bine, opusul echilibrului este extrema. Nu o spun din concluziile psihologilor, teologilor sau sociologilor, ci ca o convingere trăită pe propria piele. “Filtrul” prin care privesc lumea este cel teologic. Nu pot să mă debarasez de acest filtru, căci dacă aș face-o nu aș mai înțelege nimic; nici ce se întâmplă cu lumea și nici ce se întâmplă cu mine. Teologia dobândită -nu prin studii superioare, ci prin cercetare personală- mă ajută să găsesc un răspuns la tot ceea ce se întâmplă acum; pot spune că am un raspuns chiar și atunci când nu am niciun răspun pentru că las mereu loc de Taina pe care Dumnezeu o folosește în viețile noastre.
❃
Când spun echilibru ma gândesc atât la cuvintele din cartea Eclesiastului (capitolul 3, pe la început) când autorul găsește drumul spre echilibru prin “vreme” (acțiune și răbdare), cât și la Corinteni când Pavel în capitolul 6 găsește drumul spre echilibru prin selecție. Aceste două indicii biblice și completarea lui Isaac Sirul oferă o imagine clară despre echilibru.
❃
Simt nevoia să aduc o notă personală. Da, e groaznic de greu să fii un om echilibrat, iar asta nu o spun ca fiind unul desăvârșit în acest sens, ci ca unul care tine înspre acolo. Și ca să nu fiu perceput greșit, echilibrul nu înseamnă să fii și cu Dumnezeu și cu diavolul. Echilibrul este să fii cu Dumnezeu dar atunci când ai căzut, șă nu rămâi jos, ci să te ridici și să o iei din nou la pas pe calea cea strâmtă fie ea chiar și o sfoară. Am învățat de la cei care fac acrobații că echilibrul pe o sârmă este dat fie de o prăjină, fie de ridicarea brațelor la nivel orizontal. Deci echilibrul se obține printr-o tehnică, iar “tehnica” echilibrului din punctul meu de vedere este Hristos Iisus. Orice ce este extrem, chiar și confesional, religios, este patologic. Consider că pentru a pune în practică echilibrul și a pune mâna pe “tehnică” este nevoie de onestitate și sinceritate în primul rând cu noi înșine.